cronologie.

uneori imi doresc sa fiu iar un azi in trecut.adeseori imi doresc ca azi sa devina mai repede un ieri.rareori imi doresc ca maine sa fie un azi.

ne dorim ce nu mai avem.nu suntem multumiti cu ceea ce avem.ne este teama de ceea ce nu avem inca...

despre iarnă și zăpadă.

..oare cati dintre noi mai vrem sa fim copii?..oare am uitat cu totii, ne-am plictisit deja de acea bucurie nestapanita ce ne cuprindea la vederea primilor fulgi de nea ce se asterneau pe pamantul moale si-nghetat?..stiam desigur ca urmeaza vacanta, plimbarile cu saniuta, bulgareala si zapada pe care stiam ca o vom primi numai si numai in fata drept ''cadou'' de la ceilalti prieteni de joaca..stiam ca vom fi in fiecare zi plini de zapada din cap pana-n picioare, degerati, rosii ca racii la fata..stiam ca vom raci cu siguranta in ultimele zile de vacanta sau in primele zile de scoala..stiam ca vom tipa si chiui si rade ca descreieratii, iar oamenii se vor uita ciudat sau zambind la noi..stiam ca vom ragusi si vom avea febra...dar nu mai conta.. pentru ca stiam cum sa ne petrecem vacanta, cum sa ne bucuram din toata inima si cum sa fim copii, fara sa avem macar o umbra de regret pentru tot ce faceam..pentru ca atunci stiam sa fim copii..dar acum am uitat..acum nu mai stim si nu mai putem..

un homme dur.

vrei sa pari tare.nu dur sau insensibil.doar tare.ai grija sa zambesti mereu, sa-i incurajezi si sa-i ajuti mereu pe altii, sa nu lasi nicio lacrima sa se strecoare printre gene, sa nu-ti arati temerile si indoielile in fata celorlalti, sa pari mereu fericit sau nepasator...dar inauntrul tau, plangi cand vezi un biet catel pierdut, cand vezi nedreptate, cand ti se arunca vorbe grele, cand nu esti iubit..plangi adesea..si, totusi, esti tare..in felul tau, bineinteles.si al multora ca tine.

să nu uităm să fim oameni.

Cand te-ai aplecat ultima data sa intinzi un banut unui cersetor?

Cand te-ai ridicat ultima data si ai cedat locul tau unei persoane mai in varsta?

Cand ai zambit ultima data unui sofer ce ti-a cedat trecerea?
Cand ai spus ultima data un sincer ‘’multumesc’’ unei vanzatoare?
Cand te-ai oprit ultima data pe strada sa vorbesti cu un vechi prieten?
Cand te-ai desprins ultima data din problemele cotidiene si te-ai oprit sa admiri natura din jurul tau?
Cand ai ras ultima data din toata inima?

...pacat ca nu-ti mai aduci aminte..pacat ca ai uitat sa fi om..

ce exemplu lasi celor ce vin dupa tine?..

minunea unei dimineți.

M-am ridicat incet din pat.M-am uitat la ceas; aproape 12.Ma indreptam lenesa spre geam cand atentia mi-a fost atrasa de un albastru izbitor de clar si un miros de proaspat ce venea de afara, de undeva..de departe.De mult cerul nu mai fusese asa de frumos.Simteam ca parca incepea primavara pentru mine.O primavara sufleteasca, presarata cu asteptare, cu multa rabdare..si iubire si sperante ascunse intr-un loc tainic, de o forma ciudata, care pulseaza mereu..Priveam zapada moale si gingasa, priveam cum soarele zambitor isi revarsa razele peste ea, facand-o sa straluceasca asemeni unei regine.Si cerul era inca atat de limpede; niciun nor nu-i tulbura linistea.Parca astepta si el ceva.Umbrele se jucau , dantuind pe cantecul pasarilor.Cosul unei case batrane fumega indarjit, eliberand astfel o dara cetoasa si neagra, ce se inalta semeata spre intinderea de culoarea marii, dorind, parca, s-o strapunga; gandurile mele se-mpleteau cu fumul jucaus si zburau in voie.

“-La masaaaa!”

visarea a luat sfarsit…

gând în noapte.

Intr-o noapte neagra, parca prea intunecata si mohorata, cand doar stelele si licuricii indraznesc sa hoinareasca, sa infrunte intunericul, cautam cu o privire flamanda luna-acel disc de aur ce stapanea negura;
luna care fusese partasa atator zbuciumari nocturne , care sorbise atatea temeri si lacrimi si zambete..si cuvinte nerostite..martora tacuta a atator conversatii tarzii-ale unor simplii insomniaci…
luna- care imbata indragostitii intr-o lumina blanda , protectoare…
luna- inconjurata de o aura stralucitoare, ce-i dadea un aer de stapana, asa cum coroanele din aur si pietre pretioase puse pe capul unor simplii oameni le dadeau acestora putere si un statut aparte, privilegiat..
luna-presarata cu mister si nerabdare..
luna- care nu mai era un simplu cuvant, ci un simbol, ce trezea din abisul mintii atatea amintiri adormite..
luna- care acum nu mai era, care disparuse parca dintr-o data, lasand un gol pe cerul trist , iar in mine-ganduri ravasite, ce nu-si mai gaseau locul…

sacrificii pentru ''micuța gumă''.

M-am tarat in genunchi..m-am chinuit sa imi trec mana prin locuri stramte..si m-a durut..m-am innegrit din cauza prafului..am zguduit puternic lanterna pentru a o face sa mearga din nou..mi-am strecurat degetele printre fire..Ma simteam prinsa ca intr-o panza de paianjen..captiva..Dar nu mai conta caci, intr-un final, micuta guma a fost..eliberata..Atata truda pentru doar un simplu obiect..lipsit de sentiment, de viata..crud..dur…doar..un obiect.Se mai gaseau o groaza ca ea..dar nu conta pentru mine.Nici pentru El nu a contat..erau si inca sunt o multime ca mine..chiar mai buni..dar pentru El nu conta..M-a ales si pe mine..a murit si pentru mine..pentru ‘’micuta guma’’.

cântec prăfuit.

undeva..in acelasi hotel..in aceeasi camera prafuita, plina de amintiri, plina de umbrele atator zeci de oameni ce s-au perindat pe acolo..se aude o muzica lina,o melodie de jazz parca..fire de praf se trezesc si danseaza senzual..se plimba usor de la un capat la altul al camerei..parca ar fi pe o strada goala,pustie..sunt parca atatate de un dor necunoscut, nestiut, nebanuit, ce le face sa mearga mai departe, sa paseasca incontinuu,ca niste fiinte vii..geamurile se deschid cu un scartait infiorator, funebru, prevestitor. Fum negricios, de tigara blestemata, patrunde in camera slab luminata, din strada putin aglomerata, contopindu-se cu praful din interior, dantuind impreuna, cunoscandu-se, imbratisandu-se..Cateva partituri zac imprastiate pe jos..par a fi acolo de mult, pare ca timpul necrutator si-a lasat amprenta ingalbenita pe ele, sfaramand notele, rupand bucata cu bucata din ele..intr-un colt sumbru se zareste ceva..seamana cu cutia mucegaita a vreunui instrument..cine stie ce vremuri bune o fi prins..vremuri in care oamenii ascultau fascinati acordurile prelungi ale unei chitare, sunetele dulci ale unui pian…vremuri demult trecute si uitate..la fel ca aceasta camera inghitita de praf si negura timpului..Deodata usa se deschide, cu un zgomot prelung si ciudat..o dara de lumina cruda patrunde in camera, facand loc apoi unui batranel imbracat saracacios care, cu mainile tremurande, strange partiturile ravasite ce i se topesc printre degetele-i subtiri, scurgandu-se precum nisipul..Zambeste trist..Se indreapta cu pasi molateci spre coltul unde troneaza inca impunatoare cutia instrumentului..o apuca cu ambele maini, incercand s-o ridice, dar aceasta se preface-n scrum..Batranul mai priveste o data melancholic in jur, rotindu-si ochii mari si cetosi prin incapere, apoi se indeparteaza, transformandu-se, incetul cu incetul, intr-o umbra, inghitita de lumina..Usa si geamurile se inchid..urmate de o bubuitura puternica, sfasietoare..hotelul se prabusea…