luni, 13 iunie 2011

cultură.



Mergeam azi pe strada, la obisnuita plimbare, si am trecut pe langa un magazin- foarte fain, de altfel- de tablouri. Vad postat in fata vitrinei, un domn foarte bronzat-de la natura, proprietar mandru al unei burti pe masura.
Mirarea mea a atins cote maxime cand am vazut ca individul studia cu infrigurare si multa atentie ceva. Naiva am fost crezand ca se holba admirativ la vreun tablou, caci, apropiindu-ma, mi s-au spulberat toate iluziile cum ca domnul cu pricina ar prezenta o oarecare cultura si simt artistic, in ciuda infatisarii.
Mare dezamagire.
Individul se admira cu foc, mangaindu-se usor pe burta ca un pepene, ce de abia incapea in oglinda magazinului( pusa in vitrina de bietii vanzatori, cu bune intentii, dar oare pentru ce? ).


Concluzia zilei: arta nu mai pretueste nimic in ziua de azi. Sau, individul tuciuriu nu avea oglinda acasa.

pentru tine, cu dragoste.


"Iubeste oamenii!" a spus.

Dar tu stii sa-i iubesti? Stii mai degraba sa-i ranesti, sa te amagesti pe tine insuti si sa-i amagesti si pe ei. Joci ca si cand nu ai nimic de pierdut. Nu deti nimic, dar simti ca detii totul.

O, biet copil cu ochii-albastri, cand vei invata sa iubesti?

Viata o ai doar o data si clipa care-a trecut nu iti mai apartine.Ce ai facut, ramane scris si vei da socoteala. Esti un simplu calator aici, nu lasa lumea cu ispitele ei deghizate sa te orbeasca. Gandeste-te ca pasii tai lasa urme adanci pe unde calci, croind un drum pe care vor merge si altii. Ce vrei sa lasi in urma ta?

Acum gusti dulceata lumii, caci iti pare atat de usor si-ti pare ca-ti este ingaduit, dar mai tarziu vei simti adevaratul gust a tot ce acum iti pare placut...Amar..

Nu mai pasi niciodata pe drumul acela larg, cu multe lumini si luminite colorate, pe care vezi atatia oameni veseli, dar care privesc doar in jos. Drumul asta e cel mai usor de gasit, cel mai accesibil, dar nu e drumul tau, copil cu ochi albastri. Cauta drumul tau, drumul ingust si intunecat, pe care atat de putini mai pasesc, dar privesc in sus si fata le straluceste.

Esti un copil puternic, dar singur poti cadea oricand.
Nu fugi de durere, dar nu cauta sa o provoci.


Nu mai iubi intunericul; asculta cantecul ascuns al inimii, care ti-a fost daruit inca din prima ta clipa pe pamant, ti-a fost scris cu litere de aur, adanc sapate. Versuri scumpe, pe care le-ai uitat. Te-ai ratacit si nu ai mai vrut sa asculti cantecul.
Dar acum rasuna mai puternic si-ti cere sa-l asculti,caci are ceva important sa-ti spuna, ceva care te poate schimba.
Asculta soapta blanda, plina de iubire. Nu mai rataci cu inima impietrita, nu mai fi propriul tau prizonier.


Iubeste oamenii.
Si..iarta-ma.

sâmbătă, 11 iunie 2011

îngeri și apă.



Intr-o lume de nesiguranta si zbatere continua, in
care senzatia de sufocare si inec devine tot mai acuta cu fiecare clipa, in care nelinistea si framantarea se citesc pe fetele tuturor, dar toti se lupta sa le ascunda, intr-o astfel de lume doua maini puternice m-au prins de mijloc, m-au scos din apa la aer si viata, si o voce m-a mustrat bland.

Am strigat dupa ajutor si, intr-o clipa, l-am primit.

Apoi, s-a dus la fel de repede cum a venit..pe neasteptate..

A aparut de nicaieri, exact cand credeam ca totul e pierdut pentru mine.
Apoi a disparut.


Ca un inger..

De ce eu? De ce tocmai eu? De ce eu am primit o a doua sansa?


Inca nu stiu raspunsul




marți, 7 iunie 2011

omul și iubirea.


Barbatii sunt ca becurile: se aprind si se incalzesc foarte repede, apoi se sting. Se aprind si se sting, se aprind si se sting.

Femeile sunt ca fierul de calcat: trebuie bagat in priza, pentru ca apoi sa se incalzeasca incetul cu incetul.



Stingi becul foarte usor , dar ca sa scoti fierul de calcat din priza bajbai prin intuneric si cauti, si cauti. Gasesti priza si scoti fierul de calcat. Acesta incepe sa se raceasca, incetul cu incetul.




Apoi se aprinde iar becul...




( povestita de catre Deborah)

căutându-te.



Umbla prin lume legata la ochi, cu inima in mana, si batea la fiecare usa ce-i iesea in cale.Unele usi le gasea incuiate, altele erau larg deschise, la unele trebuia sa bata indelung si cu putere.

Lasa peste tot, pe unde trecea, cate o bucata din inima ei. Si, totusi, aceasta continua sa bata.
Cuvinte avea prea putine si prea sarace.
Dar continua sa bata din usa in usa si sa lase bucati din inima.
Uneori, aceasta obosea si incepea sa bata stins. Dar ea niciodata nu se oprea. Continua sa mearga legata la ochi si sa bata la porti straine, sperand mereu ca va gasi o usa deschisa, pe care sa intre, sa-si dea jos legatura de la ochi si sa-si lase intreaga inima.


O, biet copil nesabuit, nu ti-a spus nimeni ca nu trebuie sa umbli prin viata legata la ochi? Dar mai ales ca nu trebuie sa daruiesti bucati din inima? Da-ti jos legatura de la ochi si priveste cat de mica se face inima ta, cu fiecare bataie in usa si cu fiecare bucata rupta din ea..





O, biet copil nesabuit..

luni, 6 iunie 2011

început de vară.


Acum doar stau pe margine si privesc.
Parca scriu povestea altcuiva..
Totul pare s-a intamplat intr-un timp vechi, uitat, in care nu ma mai pot intoarce..nu mai pot atinge clipa.

Atunci mierea imi contura buzele, imbratisarile imi creionau fericirea, iar sarutul imi scria destinul.


Ce amagire.

Totul a fost scris deja, intr-un timp si mai vechi, dar care pare mereu prezent; oricum, mult mai apropiat imi pare decat povestea mea, care a inflorit repede, asemeni unui trandafir, si s-a ofilit la fel de timpuriu.
Singurul lucru palpabil, singura certitudine ca totul a fost real, dar nu mai e- parfumul trist si dulce de iasomie.


Acum sunt parca in faza de negare, de inconstienta.
Nu mai simt nimic..


Calmul dinaintea furtunii.



o schiță a vieții lui Watchmann Nee.

Sa iubesc si sa nu fiu respectat;
Sa slujesc si sa nu fiu rasplatit;
Sa trudesc si sa nu fiu pomenit;
Sa sufar si sa nu fiu pretuit;

A fi turnat ca jertfa, nu a bea;

A fi frant, nu a pastra;

O viata de suferinta cautand binecuvantarile altora,

O viata de iubire si adevarata mangaiere pentru altii,

O viata care nu asteapta mila si preocupare din partea altora,

Care nu primeste nici alinare, nici aplauze.

Chiar in singuratate, chiar uitat,
Chiar mut, chiar parasit.

Lacrimi si sange vor fi pretul meu pentru cununa dreptatii;

A pierde totul- pretul meu pentru o viata credincioasa de pelerin.

Aceasta este viata, o, Doamne, pe care Tu ai ales s-o traiesti,

In acele zile cand ai umblat pe pamant,

Suferind cu bucurie toate nedreptatile si pierderea,

Astfel incat toti sa se poata apropia de tine si sa gaseasca odihna.

Nu pot sa vad cat de departe voi merge,

Si, totusi, alerg, stiind ca nu exista drum inapoi.

Vreau sa-Ti urmez exemplul Tau atat de desavarsit si adevarat,

Suportand nedreptatile fara a ma plange.

In aceste vremuri de incercare,o, Doamne, te rog

Sa-mi stergi toate lacrimile ascunse;

Vreau sa invat, o, Doamne, ca Tu esti rasplata mea,

Sa fiu o binecuvantare pentru altii in toate zilele vietii mele..

duminică, 13 februarie 2011

arta iubitului.






-Deci, mergem in weekend la ai mei?
-Uhm, lasa, poate weekendul viitor.

Nici el nu-i potrivit, zise ea in sinea ei.Si pleaca din nou, trecand prin viata asemeni unei naluci parfumate, car se materializeaza cand crede ca a gasit ce cauta, dar se inseala si trece mai departe, disparand fantomatic.Lasa mereu in vietile celor prin care trece o simpla mireasma de amintire.
Ea cauta mereu un suflet pereche pentru ca trebuie sa iubeasca-nu poate exista fara a iubi.Dar cauta o fiinta perfecta, care sa fie exact asa cum isi doreste ea.Isi creeaza un ideal si traieste cu el, se hraneste cu el, ii compara pe cei din jur cu el.Si astfel-doar dezamagire si cautare infinita.
Pentru ca isi creeaza standarde prea inalte, nu poate accepta greselile si diferentele dintre ea si celalalt, care sunt menite sa ii faca sa se completeze reciproc si sa se ajute.
Cauta iubirea doar pentru ca trebuie sa iubeasca.
Dar nu stie cum.
Trece ca o umbra prin viata, fara a lasa nimic in urma..



vineri, 11 februarie 2011

moarte şi viaţă.


O moarte ce a venit atat de repede.Brusc. Vrei sa-ti pese, chiar vrei.Dar nu ai timp.Ai atat de putin timp la dispozitie pentru tine, incat de abia te mai descurci.

Ceilalti- iti aduci aminte de ei doar cand ai nevoie.


Si totusi stii ca nu e bine.Ca ceva e gresit. Si din nou ai vrea sa-ti pese, sa schimbi ceva. Da, iti pasa, dar nu faci nimic.


Poate ti-este prea frica-de necunoscut; de o situatie nemaintalnita, asupra careia nu ai nicio putere; de reactia ta, de reactiile celor din jur; de tot.Si de nimic.


O lacrima se prelinge incet pe-obrazul tau.Da, iti pasa, dar nu e de ajuns.

Dar pe pamantul asta, oamenii sunt obisnuiti, asa fac mereu. Nimeni nu ofera niciodata prea mult, ci mereu ceva care nu e de ajuns. Ne-am conformat deja. Nu dorim altceva pentru ca nu am avut niciodata parte de altceva-in universul nostru lumesc.Totul a fost mereu la fel.Nu poti dori ceva daca nu stii ca exista.


Dar de undeva de sus, din cerul indepartat, El ne-a daruit prea mult, ne-a daruit Iubirea care a umplut, a dat peste paharul vietii noastre. Ne-a aratat ca se poate indeajuns, chiar mai mult.


O lacrima iti cade din nou printre gene- durere inghetata. Plangi-e tot ce poti sa faci.Plangi si roaga-te.


in memorium. C.D.



marți, 11 ianuarie 2011

behind a story.



Un glas de copil se aude incet,purtat de vant, prin noapte..E iarna.Si e frig.Si intuneric.Oamenii ar trebui sa fie veseli, iubitori, dornici sa asculte colinde si vestea cea buna..Dar nu sunt.Sunt rai, nepasatori si cruzi.Si egoisti.

Un copil paseste incet prin zapada,cu un colind dulce ascuns in suflet si sub gene-parfum de sarbatoare..Dar cine sa-l asculte?Cine sa-l primeasca?


Rataceste nebagat de nimeni in seama.Al nimanui in lumea asta.Gerul ii patrunde pana in oase.Si il doare.Il doare inima,gandindu-se la oameni.Ah, ce soarta cruda, ce viitor tulbur si amar..


Si merge mai departe,prin ger si prin ninsoare-pulbere stralucitoare de stele pamantesti, invelit intr-un cantec cald, ingeresc.Si merge, si se inalta, si zboara, si pluteste spre cerul ce-l asteapta cu bratele deschise si-L cheama-usor pe nume..



-Vino,Copilul Meu.Ai pribegit destul.rasuna un glas sublim,patrunzator de Tata.

joi, 4 noiembrie 2010

orașul șoaptelor.




Orasul soaptelor-un loc spre care prea putini gasesc drumul,un loc unde poti pasi doar cu sufletul..trupul iti este incatust,dar sufletul liber sa zboare.De obicei, acest tip de oameni se gasesc in orasul soaptelor-oameni satui de ipocrizia si falsitatea si rautatea de afara,oameni care vad ca nu mai are rost sa lupte si sa'i ajute pe ceilalti pentru simplul fapt ca ei resping orice parere si ajutor..



Orasul soaptelor-un loc unde nu e nevoie sa vorbesti,unde o simpla bataie de inima spune totul..

joi, 30 septembrie 2010

un nou capitol./i'm gonna pray for you night and day.



a venit iar toamna..si a sters din nou,cu picaturi reci de ploaie, tot ceea ce m'am straduit sa cladesc timp de o luna intreaga de vara..a spulberat cat ai clipi o lume intreaga de vise,iluzii,sperante..


o dezamagire..plina de lacrimi..



romanul vietii se scrie in continuare..uneori singur, eu fiind absenta..

dupa fiecare experienta, se scrie cu rosu o morala..pe care mereu o uit..sau nu o vad,fiind parca prea mica in comparatie cu ceea ce am avut de indurat..

dar intr'o zi dulce,cu soare, voi uita de toata nepasarea, de sentimentele calcate atat de dur in picioare..si voi zambi cu bucurie..poate fericita ca am putut schimba ceva..sau pur si simplu multumita ca am incercat..




tu nu o sa mori niciodata!

vineri, 2 aprilie 2010

scrisoare.



Draga mami si tati,




Azi dimineata am iesit in curte si ce sa vezi?Doamna Andreescu,vecina, a uitat sa lege casa.Si casa umbla libera prin curte.Cand m-a vazut a inceput sa alerge dupa mine, iar eu, ca sa ma apar, am pus mana pe minge si m-am prefacut ca arunc spre ea.Casa s-a speriat si si-a spart singura geamul.Deci ea e de vina,da?



Va pup, copilul.





(preluata de la radio)

joi, 1 aprilie 2010

aprilie.




..aprilie..dulce si enigmatica luna..plina de zambete,raze de soare si priviri calde..o luna bucuriei..o luna ce mi'a daruit iubirea...si care mi'a si ingropat'o..luna lui..a ei..si a lor..


..
aprilie..



mi-e dor de tine..

luni, 15 februarie 2010

cronologie.

uneori imi doresc sa fiu iar un azi in trecut.adeseori imi doresc ca azi sa devina mai repede un ieri.rareori imi doresc ca maine sa fie un azi.

ne dorim ce nu mai avem.nu suntem multumiti cu ceea ce avem.ne este teama de ceea ce nu avem inca...

luni, 8 februarie 2010

despre iarnă și zăpadă.



..oare cati dintre noi mai vrem sa fim copii?..oare am uitat cu totii, ne-am plictisit deja de acea bucurie nestapanita ce ne cuprindea la vederea primilor fulgi de nea ce se asterneau pe pamantul moale si-nghetat?..stiam desigur ca urmeaza vacanta, plimbarile cu saniuta, bulgareala si zapada pe care stiam ca o vom primi numai si numai in fata drept ''cadou'' de la ceilalti prieteni de joaca..stiam ca vom fi in fiecare zi plini de zapada din cap pana-n picioare, degerati, rosii ca racii la fata..stiam ca vom raci cu siguranta in ultimele zile de vacanta sau in primele zile de scoala..stiam ca vom tipa si chiui si rade ca descreieratii, iar oamenii se vor uita ciudat sau zambind la noi..stiam ca vom ragusi si vom avea febra...dar nu mai conta.. pentru ca stiam cum sa ne petrecem vacanta, cum sa ne bucuram din toata inima si cum sa fim copii, fara sa avem macar o umbra de regret pentru tot ce faceam..pentru ca atunci stiam sa fim copii..dar acum am uitat..acum nu mai stim si nu mai putem..

sâmbătă, 6 februarie 2010

un homme dur.


vrei sa pari tare.nu dur sau insensibil.doar tare.ai grija sa zambesti mereu, sa-i incurajezi si sa-i ajuti mereu pe altii, sa nu lasi nicio lacrima sa se strecoare printre gene, sa nu-ti arati temerile si indoielile in fata celorlalti, sa pari mereu fericit sau nepasator...dar inauntrul tau, plangi cand vezi un biet catel pierdut, cand vezi nedreptate, cand ti se arunca vorbe grele, cand nu esti iubit..plangi adesea..si, totusi, esti tare..in felul tau, bineinteles.si al multora ca tine.

să nu uităm să fim oameni.


Cand te-ai aplecat ultima data sa intinzi un banut unui cersetor?

Cand te-ai ridicat ultima data si ai cedat locul tau unei persoane mai in varsta?

Cand ai zambit ultima data unui sofer ce ti-a cedat trecerea?
Cand ai spus ultima data un sincer ‘’multumesc’’ unei vanzatoare?
Cand te-ai oprit ultima data pe strada sa vorbesti cu un vechi prieten?
Cand te-ai desprins ultima data din problemele cotidiene si te-ai oprit sa admiri natura din jurul tau?
Cand ai ras ultima data din toata inima?



...pacat ca nu-ti mai aduci aminte..pacat ca ai uitat sa fi om..

ce exemplu lasi celor ce vin dupa tine?..

miercuri, 3 februarie 2010

minunea unei dimineți.


M-am ridicat incet din pat.M-am uitat la ceas; aproape 12.Ma indreptam lenesa spre geam cand atentia mi-a fost atrasa de un albastru izbitor de clar si un miros de proaspat ce venea de afara, de undeva..de departe.De mult cerul nu mai fusese asa de frumos.Simteam ca parca incepea primavara pentru mine.O primavara sufleteasca, presarata cu asteptare, cu multa rabdare..si iubire si sperante ascunse intr-un loc tainic, de o forma ciudata, care pulseaza mereu..Priveam zapada moale si gingasa, priveam cum soarele zambitor isi revarsa razele peste ea, facand-o sa straluceasca asemeni unei regine.Si cerul era inca atat de limpede; niciun nor nu-i tulbura linistea.Parca astepta si el ceva.Umbrele se jucau , dantuind pe cantecul pasarilor.Cosul unei case batrane fumega indarjit, eliberand astfel o dara cetoasa si neagra, ce se inalta semeata spre intinderea de culoarea marii, dorind, parca, s-o strapunga; gandurile mele se-mpleteau cu fumul jucaus si zburau in voie.


“-La masaaaa!”



visarea a luat sfarsit…


gând în noapte.


Intr-o noapte neagra, parca prea intunecata si mohorata, cand doar stelele si licuricii indraznesc sa hoinareasca, sa infrunte intunericul, cautam cu o privire flamanda luna-acel disc de aur ce stapanea negura;
luna care fusese partasa atator zbuciumari nocturne , care sorbise atatea temeri si lacrimi si zambete..si cuvinte nerostite..martora tacuta a atator conversatii tarzii-ale unor simplii insomniaci…
luna- care imbata indragostitii intr-o lumina blanda , protectoare…
luna- inconjurata de o aura stralucitoare, ce-i dadea un aer de stapana, asa cum coroanele din aur si pietre pretioase puse pe capul unor simplii oameni le dadeau acestora putere si un statut aparte, privilegiat..
luna-presarata cu mister si nerabdare..
luna- care nu mai era un simplu cuvant, ci un simbol, ce trezea din abisul mintii atatea amintiri adormite..
luna- care acum nu mai era, care disparuse parca dintr-o data, lasand un gol pe cerul trist , iar in mine-ganduri ravasite, ce nu-si mai gaseau locul…

sacrificii pentru ''micuța gumă''.





M-am tarat in genunchi..m-am chinuit sa imi trec mana prin locuri stramte..si m-a durut..m-am innegrit din cauza prafului..am zguduit puternic lanterna pentru a o face sa mearga din nou..mi-am strecurat degetele printre fire..Ma simteam prinsa ca intr-o panza de paianjen..captiva..Dar nu mai conta caci, intr-un final, micuta guma a fost..eliberata..Atata truda pentru doar un simplu obiect..lipsit de sentiment, de viata..crud..dur…doar..un obiect.Se mai gaseau o groaza ca ea..dar nu conta pentru mine.Nici pentru El nu a contat..erau si inca sunt o multime ca mine..chiar mai buni..dar pentru El nu conta..M-a ales si pe mine..a murit si pentru mine..pentru ‘’micuta guma’’.

marți, 2 februarie 2010

cântec prăfuit.


undeva..in acelasi hotel..in aceeasi camera prafuita, plina de amintiri, plina de umbrele atator zeci de oameni ce s-au perindat pe acolo..se aude o muzica lina,o melodie de jazz parca..fire de praf se trezesc si danseaza senzual..se plimba usor de la un capat la altul al camerei..parca ar fi pe o strada goala,pustie..sunt parca atatate de un dor necunoscut, nestiut, nebanuit, ce le face sa mearga mai departe, sa paseasca incontinuu,ca niste fiinte vii..geamurile se deschid cu un scartait infiorator, funebru, prevestitor. Fum negricios, de tigara blestemata, patrunde in camera slab luminata, din strada putin aglomerata, contopindu-se cu praful din interior, dantuind impreuna, cunoscandu-se, imbratisandu-se..Cateva partituri zac imprastiate pe jos..par a fi acolo de mult, pare ca timpul necrutator si-a lasat amprenta ingalbenita pe ele, sfaramand notele, rupand bucata cu bucata din ele..intr-un colt sumbru se zareste ceva..seamana cu cutia mucegaita a vreunui instrument..cine stie ce vremuri bune o fi prins..vremuri in care oamenii ascultau fascinati acordurile prelungi ale unei chitare, sunetele dulci ale unui pian…vremuri demult trecute si uitate..la fel ca aceasta camera inghitita de praf si negura timpului..Deodata usa se deschide, cu un zgomot prelung si ciudat..o dara de lumina cruda patrunde in camera, facand loc apoi unui batranel imbracat saracacios care, cu mainile tremurande, strange partiturile ravasite ce i se topesc printre degetele-i subtiri, scurgandu-se precum nisipul..Zambeste trist..Se indreapta cu pasi molateci spre coltul unde troneaza inca impunatoare cutia instrumentului..o apuca cu ambele maini, incercand s-o ridice, dar aceasta se preface-n scrum..Batranul mai priveste o data melancholic in jur, rotindu-si ochii mari si cetosi prin incapere, apoi se indeparteaza, transformandu-se, incetul cu incetul, intr-o umbra, inghitita de lumina..Usa si geamurile se inchid..urmate de o bubuitura puternica, sfasietoare..hotelul se prabusea…