miercuri, 3 februarie 2010

minunea unei dimineți.


M-am ridicat incet din pat.M-am uitat la ceas; aproape 12.Ma indreptam lenesa spre geam cand atentia mi-a fost atrasa de un albastru izbitor de clar si un miros de proaspat ce venea de afara, de undeva..de departe.De mult cerul nu mai fusese asa de frumos.Simteam ca parca incepea primavara pentru mine.O primavara sufleteasca, presarata cu asteptare, cu multa rabdare..si iubire si sperante ascunse intr-un loc tainic, de o forma ciudata, care pulseaza mereu..Priveam zapada moale si gingasa, priveam cum soarele zambitor isi revarsa razele peste ea, facand-o sa straluceasca asemeni unei regine.Si cerul era inca atat de limpede; niciun nor nu-i tulbura linistea.Parca astepta si el ceva.Umbrele se jucau , dantuind pe cantecul pasarilor.Cosul unei case batrane fumega indarjit, eliberand astfel o dara cetoasa si neagra, ce se inalta semeata spre intinderea de culoarea marii, dorind, parca, s-o strapunga; gandurile mele se-mpleteau cu fumul jucaus si zburau in voie.


“-La masaaaa!”



visarea a luat sfarsit…


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu